Descriere

Situată în partea de nord a judeţului Timiş, pe DN 69, localitatea Orţişoara, reşedinţa comunei cu acelaşi nume, se află la o distanţă de 24,1 km de municipiul Timişoara. Comuna Orţişoara se întinde pe o suprafaţă de 12960 ha, din care 12907 ha reprezintă terenul agricol.
În componenţa acestui teritoriu administrativ se regăsesc localităţile: Orţişoara, Călacea, Corneşti şi Seceani.
Arealul comunei se încadrează în Câmpia piemontană a Vingăi, parte a marii Câmpii a Tisei. Această câmpie înaltă, fragmentată de văi cu caracter piemontan, cu direcţia generală de scurgere spre sud-vest, precum şi de numeroase crovuri cu forme şi dimensiuni diferite, în funcţie de altitudinea medie, îngăduie subdivizarea terenului în trei sectoare:
Sectorul Seceani care prezintă cea mai ridicată altitudine din Câmpia piemontană Vinga (187,7 m în punctul Luda Bara), expune platouri destul de înguste, fragmentate de văi adânci de 40-80 m şi largi de 20-70 m, cu pante în general accentuate, de 10-25%;

Sectorul Orţişoara-Vinga, cu o altitudine cuprinsă între 150-170 m, are o energie de relief mai atenuată decât a sectorului precedent, platouri mai întinse şi pantele versanţilor mai reduse, oscilând între 10-18%;
Sectorul Călacea-Bărăteaz-Satchinez, cu o altitudine cuprinsă între 100-130 m, este porţiunea cea mai joasă care face, începând din partea vestică a localităţii Călacea, trecerea foarte lină spre câmpia joasă, prezentând platouri foarte largi şi o fragmentare a terenului mică, realizată de văi cu o adâncime de 5-10 m, cu versanţi moderat înclinaţi.

Perimetrul comunei aparţine bazinului hidrografic Bega-Beregsău.
În partea estică a localităţii Seceani, toate văile converg către pârâul Măgheruş, care are un curs permanent, dar cu un debit fluctuant, în timpul toamnelor şi al primăverilor ploioase întreaga luncă fiind inundată. Pârâul şi-a fixat cursul pe o linie tectonică, fapt ce a dus la apariţia unui şir de izvoare mineralizate şi a câtorva vulcani noroioşi a căror barbotare se datorează puternicelor ieşiri de gaze reci din interiorul pământului. Zona mai este drenată de pârâul Iercici care are un curs sinuos şi permanent, canalizat, cu o luncă largă ce în multe locuri depăşeşte 200-300 m lăţime, precum şi de o serie de văi cu debite intermitente ca Apa Mare, Valea Vinelor, Luda Bara, Valea Lacului, Valea Carani.

Climatul este temperat-continental moderat, cu o valoare a temperaturii medii anuale de 10,70C şi o valoare medie multianuală a precipitaţiilor de 631,0 mm (staţia Timişoara).

Flora spontană este caracteristică zonei de silvostepă.

Vegetaţia lemnoasă necultivată este slab reprezentată prin exemplare izolate sau mici pâlcuri de specii ca Populus nigra (plop negru), Tilia cordata (tei), Acer platanoides (arţar), Robinia pseudacacia (salcâm), Rosa canina (măceş), Crataegus monogyna (păducel), Ligustrum vulgare (lemn câinesc), Prunus spinosa (porumbar).
Pomii fructiferi mai des întâlniţi sunt reprezentaţi de prun, nuc, măr, gutui ş.a.
Vegetaţia ierboasă prezentă pe solurile freatic-hidromorfe din zonele de luncă este dominată de specii precum Amarantus albus (ştir), Agrostis alba (iarba câmpului), Bromus arvensis (obsigă), Cynodon dactylon (pir gros), Lolium perenne (raigras), Dactylis glomerata (golomăţ), Alopecurus pratensis (coada vulpii), Festuca pratensis (păiuş), Poa bulbosa (firuţă), Symphytum officinale (tătăneasă), Echinochloa crus galli (iarbă bărboasă), Phragmites spp. (stuf) etc.

Pe solurile sărăturate sunt frecvente Trifolium fragiferum (trifoi), Puccinellia distans (iarbă de sărătură), Statice gmelini (limba peştelui), Champhorosma ovata, Matricaria chamonilla (muşeţel).

În depresiunile din câmpia înaltă sunt prezente specii precum Anagallis arvensis (scânteiuţă), Cirsium arvense (pălămidă), Centaurea cyanus (albăstriţă), Galium vernum (drăgaică), Plantago lanceolata (pătlagină), Rumex crispus (măcriş), Rubus caesius (mur).
În zona plană a câmpiei înalte, pe soluri automorfe, se întâlnesc, cu preponderenţă, exemplare de Nonnea pulla, Vicia spp. (măzăriche), Senecio vulgaris (spălăcioasă), Rubus caesius.
Pe parcursul ultimilor 300 de ani, vegetaţia naturală a fost înlăturată, în bună parte, la data reactualizării studiilor şi cercetărilor în teren (1988) ea fiind înlocuită în zonă de întinse suprafeţe de grâu, orz, porumb, floarea soarelui, sfeclă etc.